Ce este limfedemul?
Limfedemul (edem limfatic) este umflătura, îngroșarea progresivă a unei părți a corpului, cel mai frecvent la nivelul brațului sau a membrului inferior.
- e o stare medicală cronică, cauzată de acumularea unui lichid transparent sau alb gălbui numit limfă în țesuturile pe partea afectată
- dacă căile limfatice devin blocate, îngustate sau deteriorate se acumulează limfa în țesuturi și apare umflătura (limfedemul)
Ce este limfa?
Limfa este un lichid transparent care există în mod normal în țesuturi și circulă în organism prin sistemul de vase limfatice. Aceasta transportă substanțele nutritive și colectează celulele moarte, rezidurile, bacteriile, virușii, apa și grăsimile. Toate vasele limfatice ajung la ganglionii limfatici (aglomerări celulare de formă rorunjită).
Cauzele limfedemului
Limfedem primar
- Cauzat de defecte ereditare în sistemul limfatic
Limfedem secundar
- Cauzat de ganglioni limfatici afectați (au fost îndepărtați pe cale chirurgicală-mastectomii, s-a efectuat radioterapie în acea zonă, există celule canceroase la nivelul ganglionilor limfatci);
- Postoperator (afectarea vaselor limfatice în cursul intervenției chirurgicale)
- În imobilizări prelungite la pat
Simptomele limfedemului
- Umflarea mâinii sau a piciorului
- Schimbări în structura și culoarea pielii (pielea pare mai întinsă)
- Senzația de strâmtorare/tensiune/rigiditate
- Mișcări realizate cu dificultate cu mâna sau piciorul
Evoluția limfedemului netratat
- Limfedemul crește în volum
- Durere mai accentuată
- Risc foarte crescut la infecții
- Există predispoziția să apară erizipel (o infecție a pielii determinată de streptococii de grup A) la nivelul pielii din zona limfedemului
- Apare reducerea mobilității membrului afectat
Măsuri recomandate persoanelor cu limfedem
Îngrijirea tegumentului
- Folosiți săpun/gel de duș cu ph neutru (5.5)
- Aplicați crème/uleiuri zilnice cu hidratare moderată
- Folosiți unghiera cu grijă, este contraindicată tăierea cuticulelor și pielii din jurul unghiilor pt prevenirea infecțiilor
- Evitați zgârieturile, tăieturile, mușcăturile de insecte
Activități zilnice
- Folosiți mănuși de protecție la muncile casnice sau grădinărit
- Evitați ridicarea și purtarea greutăților mari (nu mai mult de 1 kg)
- Folosiți degetar când coaseți
- Nu vă expuneți la căldură, soare, umiditate crescută
Îmbrăcăminte și accesorii
- Îmbrăcăminte lejeră și comodă, cu mânecă lungă; Evitați să purtați ceasuri, bijuterii, genți grele pe partea afectată
La spital
- Nu se efectuează manopere medicale pe partea afectată: recoltare de sânge, injecții, perfuzii, măsurarea tensiunii arteriale
- Evitați acupunctura
Stil de viață
- Faceți gimnastică zilnic. Dintre sporturile recomandate sunt înotul, doar în apă dulce; gimnastică medicală, plimbarea, bicicleta)
- Păstrarea unei greutăți corporale sănătoase (dietă hiposodată, hipocalorică, bogată în fibre)
- Consumul zilnic de lichide
- Evitarea consumului de alcool și tutun
- Purtați brațul afectat aproape de nivelul inimii
- Dacă apare înroșirea pielii, senzația de căldură, febră prezentați-vă imediat la medic
Tratamentul limfedemului
- Drenaj limfatic manual: un masaj fin cu scopul eliminării limfei fără a duce la creșterea ei
- Terapia compresivă: aplicarea stratificată a bandajelor elastice speciale
- Îngrijirea pielii pentru a preveni infecțiile
- Gimnastica medicală specifică pentru eliminarea limfei-efectuată zilnic
- Purtarea ciorapului compresiv pentru menținerea rezultatului terapeutic
- Bandajarea limfatică (Lymph Taping) -aplicarea unor benzi speciale pentru a stimula circulația limfatică
0 Comentarii